Orange si-a securizat argintul Campionatului IT&C
Orange si-a asigurat prezenta pe a doua treapta a podiumului IT&C 2015, dupa ce a transat, cu 6-3, derby-ul cu RINF. "Ne-am batut singuri", a fost concluzia lui Mihnea Pirvulescu, managerul RINF, dupa ce trei dintre golurile echipei telecom au venit ca urmare a unor gafe in defensiva.
Duelul pentru locul doi in campionat se anunta unul incins si echilibrat. Si nu a dezamagit. A fost nevoie de noua minute de fotbal in forta, un sut in bara a lui Alex Croitoru de la Orange si de o ratare din situatie "singur cu portarul" a lui Alex Victor Mihai de la RINF pentru ca tabela sa fie "miscata". Fundasul Alexandru Mavrodin, un sutor napraznic, a semnat deschiderea de scor pentru "gasca nebuna", insa bucuria n-a tinut prea mult. Doua minute mai tarziu, septarul "portocaliu", Alex Onea, il executa pe portarul Bogdan Lupoi, pentru ca dupa alte trei minute apararea RINF sa fie prinsa in offside de Mihai Dragomir care aduce Orange in avantaj. In minutul 18, defensiva RINF gafeaza iar. O minge "balbaita" la marginea careului de portarul Lupoi cu unul dintre fundasii sai este prinsa de Florentin Andrei care o infige in plasa cu capul. 3-1 la pauza.
Un super-gol al lui Alex Victor Mihai la sase minute dupa reluarea partidei impulsioneaza gasca RINF-ului sa traga cu si mai multa indarjire pentru egalare, insa Mihai Dragomir reface imediat diferenta de doua reusite a echipei telecom. "Biciuiti" puternic de pe margine de managerul Mihnea Pirvulescu, baietii de la RINF isi continua goana nebuna dupa egalare, insa portarul Orange, Marian Pana, e un "hop" foarte greu de trecut. Mihai mai loveste o data cu o executie mestesugita, insa Florentin Andrei si Alexandru Dudau, cu un euro-gol, transeaza meciul in favoarea Orange.
Cu 70 de puncte acumulate in clasamentul general, sase puncte avans in fata RINF si avantajul castigarii ambelor meciuri directe, echipa telecom si-a asigurat prezenta pe treapta a doua a podiumului, indiferent de rezultatele inregistrate in ultimele doua etape ramase de disputat.
"Meci foarte greu, cu un adversar foarte bun. Ne pare bine ca am reusit a doua victorie in fata lor si ca am securizat locul doi. Felicitari adversarilor pentru jocul bun si felicitari coechipierilor mei", a declarat Serban Lia, managerul Orange. El a adaugat ca se astepta ca partida sa fie si mai grea, insa echipa sa s-a descurcat foarte bine. In ceea ce priveste "jucatorul meciului", Serban a tinut sa sublinieze ca intreaga echipa, ca un tot, s-a facut remarcata. Insa a apreciat super-golul prin care Alexandru Dudau a inchis tabela la 6-3.
"Felicitari adversarilor. Cei de la Orange au fost in final mai buni; asta clar scorul o arata. Dar primele trei goluri date de ei au fost trei cadouri, efectiv - acceptam un merci din partea lor pentru ele. Primul gol, gresala de portar, golul doi, gresala de aparare, golul trei gresala de portar. Apararea a fost mult prea relaxata si ne-a tradat exact un punct la care stateam destul de bine. Este pacat sa conduci cu 1-0 si sa primesti trei goluri din trei greseli ale echipei... este destul de frustrant", a declarat Mihnea Pirvulescu, managerul RINF. "Meciul a fost mult mai accesibil decat cel de etapa trecuta cu Gemini, dar ne-am batut singuri", a concluzionat el.


