Rinf a detonat bomba etapei!

DSC 0510

O seara a marilor surprize in Sports Arena – Fotbal pentru IT: Oracle, invinsa in “meciul stranierilor”; IBM, condusa cu 2-0 in startul confruntarii cu Power Net Consulting!

Un fotbalist de nationalitate turca, Erol Cicek si doi olandezi, Rick Lof si Chaddy van Tol s-au aflat in aceasta seara pe terenul arenei “Toni Dobos”, doi dintre ei trecandu-si numele pe lista marcatorilor. In mod cu totul neasteptat, Rinf a dat tonul din start, galeria alb-albastra jubiland inca din minutul 4, cand Catalin Dobre a deschis scorul. Dar, mai intai Octavian Buzea si apoi golgheterul Erol Cicek, revenit dupa o etapa de suspendare, au readus linistea in tabara Oracle. “Galbenii” lui Octavian Soimu au condus insa pe tabela numai trei minute, acelasi Dobre restabilind egalitatea (minutul 29).

5 echipe la egalitate de puncte in zona Play-off
Intr-un final pe muchie de cutit, Chaddy van Tol, aflat la debutul in Campionatul Sports Arena – Fotbal, si-a adus suporterii in culmea bucuriei, inscriind doua goluri intr-un interval de numai un minut. Ultimul fluier al arbitrului Alexandru Crisan a consemnat una din marile surprize ale inceputului de sezon: Rinf – Oracle 4-2!

Invingatorii au declansat fiesta, chiuind minute in sir la vestiare, alaturi de colege.

In urma rezultatului Rinf a egalat Oracle in clasament. Tot cu doua victorii si doua infrangeri, locurile 6-10 le mai ocupa Axway, Optaros si Stefanini.

DSC 0514

More, but not enough Power
Meciul dupa care s-a tras cortina etapei a patra in Sports Arena – Fotbal parea a produce o surpriza de proportii si mai mari, codasa Power Net Consulting incepand fulminant contra invincibilei IBM: 2-0 in minutul 7, goluri Alexandru Sava si Vlad Roncea, ultimul in proprie poarta. Abia apoi morisca albastrilor s-a pus in miscare. Pe traseul Grigore – Brinzan – Ene, la pauza IBM beneficia deja de un avantaj linistitor, 5-2.

Dupa odihna, Power Net Consulting a avut o tresarire de orgoliu, dar a luat barele la tinta, prin Andrei Popa si Eduard Dimitriev, iar golurile au cazut tot in poarta lui Alexandru Gosav: Ene a punctat de alte doua ori, ajungand la patru reusite in meci, respectiv opt in campionat, Ciobanu si apoi Grigore fixand tabela la 9-2. “Ne-am propus sa ne clasam cat mai sus. Daca se poate, sa si castigam campionatul! Tratam meciurile cu maxima seriozitate si ne iese. E adevarat, la inceput am fost putin luati prin surprindere; a durat ceva pana ne-am organizat, dar apoi am reusit sa conducem ostilitatile”, a afirmat Alexandru-Daniel Grigore.

De partea cealalta, Andrei Popa a invocat nesansa si relaxarea de dupa 2-0. “Am avut ghinion. Ne-am si culcat pe o ureche dupa ce ne-am vazut in avantaj. Nu am fost atenti in aparare. Poate fi conditia fizica nu ne-a ajutat”.

Power Net va incerca in etapa viitoare sa-si treaca in cont primele puncte, in intalnirea cu IT United, in vreme ce IBM spera sa continue marsul si in partida cu Rinf.

Additional information